Activități Specifice Zonei
Condițiile geografice cât şi cele climaterice ale zonei au determinat locuitorii să practice o serie de activităţi bazate pe agricultură, predominând sectorul vegetal, zootehnic și un număr de agenți economici ce au în obiectul de activitate comerțul. Specificul localității este 100% agricol din care 15% il reprezintă sectorul zootehnic și doar 0,1% industrial.
Apropierea de municipiul Drobeta Turnu Severin şi accesul la căile de comunicaţie principale, conferă comunei Devesel numeroase avantaje economice și un impact pozitiv asupra schimburilor comunității locale cu exteriorul (mărfuri, educație, locuri de muncă) și numeroase avantaje economice.
Comerţ şi Servicii
Structura pe ramură a agenţilor economici privaţi este determinată de activităţile comerciale ale comunei. În regiune există posibilitatea ca aceste servicii să se îndrepte mai mult spre producţie şi servicii.
În prezent, în localitatea Devesel există o serie de obiective de interes public şi economic: Primăria, sediul Biroului de Poliţie, cămine culturale, şcoli, grădiniţe, bibliotecă, farmacie, dispensar uman, biserici, cimitire, magazine alimentare, prestări servicii (alimentare cu apă, canalizare și salubritate, comerț) şi altele.
Întreprinderi Mici şi Mijlocii
Analiza micro-întreprinderilor din mediul rural evidenţiază capacitatea relativ redusă a acestora de a răspunde exigenţelor referitoare la furnizarea locurilor de muncă pentru populaţia din mediul rural.
Analiza activităţilor comerciale, de artizanat şi servicii indică faptul că numărul de locuitori din zona rurală, ocupaţi în toate activităţile de acest tip analizate, e nesemnificativ. Comunităţile suferă aât din lipsa oportunităţilor ocupaţionale în aceste sectoare, care pot ajuta la ameliorarea condiţiilor de trai.
Informaţiile disponibile privind aceste activităţi reprezintă doar parţial situaţia reală, deoarece acestea se desfăşoară şi în cadrul unei pieţe informale a muncii din zona rurală.
Situaţia acestui sector reprezintă o barieră în calea dezvoltării altor activităţi rurale, pentru crearea de oportunităţi ocupaţionale alternative. Sprijinirea furnizării serviciilor în comunităţile rurale reprezintă un factor important pentru ridicarea calităţii vieţii şi de sporire a atractivităţii zonelor rurale.
Întreprinderile mici şi mijlocii reprezintă un sector cheie al creşterii economice şi al dezvoltării economice durabile. Analiza evoluţiei IMM arată că ele constituie un factor important de absorbţie a forţei de muncă şi un instrument important în relansarea economică.
Proiectul „Program complex de stagiu de pregătire practică pentru studenţii de la facultăţile cu profil agronomic pentru a deveni manageri performanţi în mediul rural european”, recent finalizat, şi-a propus şi a reuşit să pregătească terenul fertil necesar creşterii unei noi generaţii de antreprenori, capabilă să contribuie determinant la relansarea mediului rural.
Pe raza Comunei Devesel există un sector industrial bazat în mare parte agricultură, creșterea animalelor și procesarea acestora.
Aceste date au fost extrase din Strategia de Dezvoltare Devesel