Localizarea Comunei
Devesel este o comună în Oltenia, România, situată pe malul stâng al Dunării în partea de sud-vest a Județului Mehedinți pe șoseaua județeană Drobeta Turnu Severin, Porțile de Fier II.
Comuna Devesel se învecinează la nord cu fluviul Dunărea, la nord-est cu localitatea Hinova, la est cu dealul Stârmina și localitatea Rogova, la sud-est cu localitatea Jianu, la sud cu localitatea Gogoșu și la vest cu localitatea Burila Mare.
Comuna este alcătuită din următoarele sate: Devesel, Batoţi, Bistreţu, Dunărea Mică, Scăpău şi Tismana care se află la distanța din 5-7 km de centrul comunei.
Cadrul Natural
Teritoriul comunei aparține ca formă de relief șesului și ocupă cea mai mare parte a localității, însă nu este plat și nu formează o masă uniformă decât în mică parte.
În general câmpia este eterogenă cu dune întinse de nisip sau văi largi de fânețe care ocupă suprafețe destul de întinse, ca într-un cerc nisipos care închide terenul fertil din centru, presărat în multe părți cu bălți sau pâraie atât în câmpia dinspre sud către satele Devesel și Scapau cât și la sud–est spre satul Mileni unde există dune de nisip în grosime de 3-4 m. Nisipurile respective au fost aduse de vânturile de apus de pe terenul nisipos aflat la est de satul Crivina înainte ca acesta să fie plantat cu salcâmi constituind dealuri sau dune.
În partea de est se înalță dealul Stârmina a cărui cotă maximă atinge 287 m și s-a format după retragerea Mării Sarmatice fiind constituit din nisipuri și pietriș.
Dealul Stârmina se prelungește la vest de satele Batoți și Tismana pierzându-se pe nesimțite în apropierea satului Crivina.
Versantul sudic al dealului are o pantă dulce, pantă ce dispare sub forma de câmpie în dreptul satului Devesel.
Dealul Bobului cu Râpa Roșie și dealul Alion elemente naturale ale Stârminei precum și dealul Viilor numit și Cioaca, nu au înălțimi mari.
Clima şi Temperatura
Datorită poziţiei sale, comuna Devesel se încadrează în climatul continental de tranziţie cu influienţe ale climatului submediteranean, datorită munților Dinarici și Stara Planina și Radet din Iugoslavia care constituie un obstacol natural în calea vânturilor.
Influiența mediteraneană este marcată de existența smochinului care crește pe versantul nordic al dealului Alion Soava, răzleț în satul Dunărea Mica și pe raza satului Scăpău, în punctul numit „Izmănești” unde apăreau pe alocuri butuci de vie în stare salbatică de dimensiuni uriașe. Maximele de temperatură ating 30-35 grade în verile călduroase, iar minimele din iernile cele mai friguroase coboară până la -20 grade Celsius în anumite puncte. În anumite perioade s-au înregistrat și temperaturi maxime de plus 40 grade Celsius.
Căldurile toride din toiul verii sunt urmate de geruri aspre în miezul iernii Înghețul timpuriu sau târziu – sfârșitul lunii noiembrie și sfârșitul lunii martie – brumele, de la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii aprilie sunt fenomene climatice obișnuite în zonă fiind previzibile din timp.
Curiozități climaterice au fost înregistrate în zonă mai rar, astfel în anul 1926 bruma a căzut la mijlocul lunii mai, cauzând pagube însemnate culturilor agricole, iar la sfârșitul lunii februarie a anului 1929, un ger puternic a transformat apele Dunării într-un pod natural de gheață de la un mal la altul ce a rezistat aproape două săptămâni iar în anul 1955 zăpada a căzut devreme și în cantități mari.
Anotimpurile toamna și primăvara sunt caracterizate prin ploi mărunte și burnițe interminabile, vara deseori cad ploi torențiale însoțite uneori de grindină și descărcări electrice.
Prima zăpadă cade la începutul lunii decembrie existând și excepții în anii când ninge la începutul lunii noiembrie, însă stratul de zăpadă nu depășește de obicei 60-70 cm.
Caracteristice sunt vânturile neregulate de sud-vest care uneori aduc seceta alteori vin cu ploi. Printre cele mai frecvente se află Austrul numit de localnici „Corneag” sau „Corneac” de la cornul caprei și care se caracterizează prin vânt secetos în special vara, când i se mai zice și „Baracila”.
Vântul care bate dinspre nord est i se mai spune în zonă și „Cosava” (numele i se trage de la faptul ca acest vânt pătrundea în locuințele oamenilor prin coșurile de fum).
Dinspre miazăzi suflă un vânt călduț mai fregvent în anotimpul cald numit „Băltărețul” care bate dinspre miazăzi respectiv dinspre Marea Mediterană. Băltărețul și Cosava sunt vânturi care aduc ploi.
Apa şi Râurile
Condiţiile climatice la care se adaugă structura geologică şi litologică influenţează regimul hidrografic al zonei, atât cel de suprafaţă, cât şi pe cel subteran.
Fluviul care scaldă partea de nord-vest a comunei este Dunărea care atinge adâncimea de 18-20 m și curge cu o viteză de până la 4,5 km/ora având un debit de 7000 mc/s.
Apele curgătoare care brăzdează locurile mai joase ale câmpiei sunt mici iar unele nu se varsă în Dunăre ci se îndreaptă către vest, cum este pârâul Jivița care brădează sudul satului Scăpău și pârâul lui Mutu în sudul satului Devesel.
Pe timp secetos, pârâul care brăzdează mijlocul satului Dunărea Mică și pârâul Bobu, aproape dispar.
Pe raza satului Dunărea Mică se află și două izvoare cu apă potabilă „Vilaie” și „Fântana de Piatră”.
Apa și solul sunt în general statornice și nu provoacă pagube, mai rar în urma ploilor bogate și repezi să se creeze curenți care coboara din deal spre șes producând pagube culturilor agricole. Cu tot accidental se pot produce uneori alunecări de teren în anumite puncte mai înalte pe raza satelor Batoți, Scăpău Devesel, Dunărea Mică.
Apa freatică se gasește pe raza comunei la adâncimi variabile de la 35-40 m în satele Batoți – Tismana și până la 4-12 m în zonele din satele Devesel – Bistrețu.
Solul şi Geologia
Solurile s-au format şi au evoluat prin interacţiunea complexului de factori pedogenetici, dintre care cei mai importanţi sunt apa freatică, relieful, roca parentală, clima, vegetaţia şi factorul antropic, subliniind influenţa dominantă a apei.
În zonă predomină solul brun roșcat, sol specific condițiilor pedogenetice existente aici. Solurile brun roscate suferă uneori de exces de umiditate -primăvara, alteori de secetă (iulie – august) trebuie bine aerisite și arate adânc dar nu mai la o umiditate potrivită reacționând bine fertilizări organice și chimice.
În afara solului brun roșcat care sunt predominante există și zone cu soluri argilo-iluviale nisipoase. Sunt soluri formate pe strat gros de la 10-15 m de pietrișuri nisipuri și argile nisipoase.
În trecutul geologic zona era acoperită cu păduri întinse, fapt dovedit prin prezența zăcămintelor de cărbuni ce se găsesc la mici adâncimi.
Flora şi Vegetatia
Vegetația caracteristică este cea a silvostepei şi fiind alcatuită din plante de cultură și plante specifice pajișilor și pășunilor.
În trecutul gealogic zona era acoperită cu păduri întinse, fapt dovedit prin prezența zăcămintelor de cărbuni ce se găsesc la mici adâncimi.
Aceste asociații de plante se explică prin faptul ca zona respectivă se găseste la o răscruce climaterică.
Pe ambii versanti ai dealului aflat în partea de miazăzi a satelor Batoți și Dunărea Mica au existat păduri de stejar ce au dăinuit până la sfârșitul secolului al XIX din care s-au păstrat numai o mică parte pe partea de apus a dealului Stârmina și altul pe culmea Dealului Alion Soava.
În mod cu totul răzleț se întâlnesc exemplare solidare de ulm, frasin, jugăstrul, tei, carpen.
Spre marginea pădurii cresc peste 20 specii de arbuști dintre care cele mai des întâlnite sunt: porumbarul, alunul, cornul, iedera agățătoare.
Pădurea Stârmina este o arie protejată de interes național. Rezervația naturală a fost declarată arie protejată și se întinde pe o suprafață de 103.30 hectare.
Aria protejată reprezintă o zonă împădurită cu rol de protecție pentru o specie de ghimpe (Xanthium spinosum) care vegetează în comunități compacte în lizierele pădurilor de foioase, ce au în componență specii de gorun (Quercus petraea), stejar (Quercus robur), cer (Quercus cerris), velniș (Ulmus lavies), frasin (Fraxinus excelsior), sau frasin de câmp (Fraxinus angustifolia). Rezervația naturală se suprapune sitului Natura 2000 – Pădurea Stârmina.
Pe mari întinderi pe teritoriul comunei este întîlnit salcâmul original din America de Nord și climatizat la noi din Turcia la 1750 (salcâm în limba turcă – dulceag) și cultivat în zona Crivina – Devesel începând din anul 1900 în prezent fiind întâlnit pe toate terenurile nisipoase, ogașe și împrejurul satelor.
În satul Dunărea Mică în partea de apus a satului a aparut în mod spontan Salcia și Plopul, în jurul anilor 1930, pădure defrișată în locul căreia a fost plantat plopul de origine canadiană folosit pentru celuloza ei, iar din anul 1975 a fost înlocuită cu salcie și răchită.
În această zonă cresc plante medicinale printre care se află mușețelul sau romanița, coada șoricelului, pătlagina, pirul, coada calului, pelinul urzica, traista ciobanului, troscotul, trei frați pătați, urzica moartă roșie, bolbra rostopască, etc.
Pe raza comunei întâlnim și plante melifere care favorizează dezvoltarea în zonă a apiculturii.
Mai întâlnim și ciuperci comestibile care cresc prin locurile umbroase din păduri și terenurile îngrășate cu gunoi de grajd cum ar fi: mănătarca, ciuperca de bălegar, bureții, ciuciuletele, sbârciogul, etc.
Fauna şi Peştele
În zonă păsările și animalele sălbatice sunt numeroase prezentând un interes cinegetic mai ales cele din pădurea stârmina care este arie protejată.
Dintre speciile de nevertebrate din sit, croitorul mare și croitorul cenușiu sunt de interes comunitar, alături de acestea întâlnindu-se miriapodul sudic sau scolopendra, specie mediteraneană,peste 50 de specii de fluturi dintre care amintim fluturele amiral și fluturele coadă de rândunică, diverse specii de lăcuste, greieri și cosași.
În sit regăsim broasca de uscat bănățeană și broasca țestoasă de apă (specii de reptile de interes comunitar), șopârla mică de nisipuri, șopârla cenușie, șopârla de câmp, șarpele de apă, dar și o specie de interes național, șopârla de luncă. Dintre amfibieni putem aminti broasca râioasă verde, brotăcelul, dar și buhailul de baltă cu burta roșie.
Mamiferele sunt reprezentate de iepurele de cîmp, vulpe, mistreț, căprior, hârciog, șoarece de câmp, viezure, cârtiță, nevăstuică, speciile de interes european fiind popândăul și vidra.
Speciile de pești care sunt caracteristice Luncii Dunării, de interes conservativ fiind țiparul și boarea. Dintre păsări sunt fregvente speciile caracteristice ecosistemelor forestiere de luncă, cum ar fi, fâsa, graurul, coțofana, privighetoarea roșcată, privighetoarea mare, sfrânciocul roțiatic, porumbelul de scorbură, turtureau și grangurele. Situl constituie pentru răpitoarele de zi și de noapte atât teritoriu de hrănire cât și de cuibărire, cel mai fregvent semnalate fiind șorecarul comun, huhurezul mare, huhurezul mic și bufnița.
Atrase de hrana abundentă pe care o deține zona întâlnim rate și gâște sălbatice care iarna se retrag în Delta Dunării. Barza și cocorul apar în treacăt, iar în locurile băltoase întâlnim în număr mare stârcul cenușiu.
În preajma gospodăriilor întîlnim: vrabia, rândunica și lăstunul care își fac cuiburile pe sub streșina caselor. În podurile caselor trăiesc răpitoarele nocturne respectiv cucuveaua și bufnița fiind folositoare pentru păstrarea echilibrului ecologic în zonă hrănindu-se cu șoareci și insecte. Cucul își depune ouăle în cuibul altor păsări. În ultimii ani pădurile au fost populate cu fazani care s-au înmulțit.
Alte păsări întilnite în zonă sunt: guguștiucul, porumbelul sălbatic, ciocârlia, sfrânciocul și dumbrăveanca.
Mamiferele sălbatice întâlnite în zonă sunt iepurele salbatic, vulpea, viezurele, hârciogul și cârtița, popândăul mai rar veverița mistrețul sau porcul sălbatic și caprioara.
Resurse Economice
Resursele pe care se bazează poţenţialul economic al comunei sunt în mare parte resurse proprii (vii, pomi fructiferi, terenuri arabile, păşuni, fâneţe, păduri, produse animaliere şi vegetale). Apropierea de resedinţa judeţului Mehedinți la numai 30 km şi accesul excelent la căile de comunicaţie principale, conferă comunei Devesel numeroase avantaje economice.
Aceste date au fost extrase din Strategia de Dezvoltare Devesel